”Evanghelia neagră” e un micro-roman despre lume ca rețea, ca pânză de paianjen; despre desprindere din ”matrix”; despre malefic; despre om ca Ales; despre lupta între păianjeni și transcendent.

Bine și rău, vină, căință, mizerie… cum poate urca omul spre zei când stă în ghenunchi cu fruntea‐n țărână? Dumnezeu bun, Diavol rău. Dumnezeu te pedepsește pentru că e bun, Diavolul îți oferă plăcere fiindcă e rău. A naibii logică a paradoxului. Logica credinței, credința logică. Abureli. Astfel mi se învălmășeau în cap, într‐un du‐te‐vino haotic, idei și imagini pe care nu puteam să le ordonez, să le storc, să extrag din ele Ideea. N‐am reușit decât să pricep că, omene...

Am scris aceste poeme de la 17 la 26 de ani. Un răstimp marcat de catastrofe interioare; un răstimp în care am orbecăit prin lumină și am traversat lucid tenebrele. Un labirint temporal în a cărui traversare mi-am descoperit centrul.

Început A venit la mine lumina Şi m-a rugat Să o cânt Într-un vers Şi-am cântat-o Însă Ciudat Mi-era versul plin De-ntuneric

”Trei povestiri” nu este un simplu volum de povestiri. Cele trei proze scurte care îl compun formează un întreg. E mai degrabă un roman cu trei capitole distincte. ”Trei povestiri” e a doua carte dintr-o trilogie pe care autorul o începe cu romanul ”Evanghelia neagră” (care va fi publicat ulterior apariției acestui volum) și o va finaliza cu un alt roman (în lucru la data publicării volumului de față). Elementul comun al celor 3 cărți este androginul. Abia cristalizat ...

- Eu zic că e bine. Ceva se întâmplă cu conștiința ta. Nu crezi? - Poate, ceva zen. Ți-a rămas ciorba tot în farfurie. - Da, când strângi masa, ai putea s-o arunci. E casa ta. Își puse cotul pe masă, palma pe ochi. Își strânse craniul între degetul mare și cel mijlociu. Coborî, apăsat, pe obraji, până la bărbie și înapoi. - Când se va termina? - Lucrurile ăstea cer timp. - Și pe urmă? - De unde să știu?